El, care candva, era o fire cu totul diferita, o fire care nu alerga pe loc, pentru a gasi siguranta. Era el.. Indiferent de legile lumii. Chiar daca nu se descoperise inca, nu stia cum trebuie sau probabil cum vrea sa 'fie'... Acum a ajuns putin mai sus pe planul negativ al lucrurilor care se intampla de la sine, varsta si gesturile individuale ale fiecarei fiinte in curs de descoperire a sinelui.. Desi gandul il trimite de partea increderii, unde e sigur ca singura 'incredere' nedobandita este cea materna.. pana in punctul in care lumea ii arata ca, unica incredere, intradevar este doar cea materna. Imediat cand simte ca umerii ii dau un semn, bazat pe o greutate psihica perceputa ca o incomodare fizica, inseamna ca viata ii se deschide fara voia constintei sale. Poate de acolo ii se trage acea frica de singurate, pe care obisnuia s-o ingenuncheze dar care l-a facut sa realizeze ce inseamna cateva cuvinte aranjate intr.o anumita regula. Dar cand vine momentul nerespectarii acelei regului devine suspicios si isi pune intrebari folosind nicio regula, iar de aici apar conflictele interiore... si urmarile acestora. Deseori se intampla o schimbare in comportamentul lui poate pentru ca ii e teama, poate ii vin in minte consecintele...sau este doar un semn de maturizere inainte 'de regula'... Cert este ca iubeste. Sentimentul 'iubire' il simte in toate sentimentele confuze, diferenta este ca 'iubirea' le stabilizeaza si in acelas timp le maturizeaza cu fiecare clipa... Spune cert, 'daca nu as iubi nu as ajunge sa traiesc la sensul figurat.' Dar iubeste o iubire inimaginabil de frumoasa, a invatat sa iubeasca, a invatat sa 'traieasca', a invatat sa nu mai dezamagesca, a invatat sa recunoasca, iar cel mai important este ca a invatat sa O IUBEASCA..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu